Putem considera că inima este o gară centrală. De la gară, liniile de tren merg la fiecare parte a corpului.
Căile
ferate roșii reprezintă sistemul arterial.
În fiecare dimineață, trenurile roșii se pregătesc
să părăsească stația centrală pe șinele de tren roșu. Există un alt tren roșu
dedicat fiecărei părți a corpului. Când trenul
roșu iese din gară, trenul este plin și
fiecare pasager are un loc.
Ne putem
imagina o zi lucrătoare, iar la 9.00 dimineaţa, un tren roşu părăseşte staţia
cardiacă (centrală) şi pleacă în direcţia membrului superior stâng, având toţi
pasagerii îmbarcaţi. Pe traseu, pasagerii coboară în diferite staţii şi încep
munca. Când trenul ajunge la capătul liniei, toți pasagerii au coborât.
La ora 17.00, la finalul zilei lucrătoare, alte două categorii de trenuri vor duce pasagerii spre casă (spre inimă): un tren albastru (sistemul venos) şi un tren galben (sistemul limfatic). Dacă totul funcţionează bine, trenurile nu au întârzieri şi nu au probleme, iar toţi pasagerii urcă în trenuri, ocupă un loc şi ajung la timp acasă.
Dacă
într-o zi ceva nu funcţionează bine, iar trenul galben deraiază şi pasagerii
rămân blocaţi? S-ar putea să fie bine pentru scurt timp, aşteptând următorul
tren care să îi ia.
Dar dacă cineva le-ar spune că nu mai vine alt tren, iar acum vor trebui să staţioneze pentru o lungă perioadă de timp, fără a putea ajunge acasă? Probabil s-ar enerva şi ar fi revoltaţi.. Pasagerii revoltaţi reprezintă simptomele limfedemului care ar putea fi resimţite în corp.
Aşadar, ce este de făcut atunci când ne confruntăm cu acest scenariu? Terapeuţii în limfedem care fac terapia decongestivă (drenajul limfatic manual şi compresia), încercă să ajute la „împingerea” acestui tren galben pe linie şi să-l readucă împreună cu pasagerii săi înapoi acasă, menținându-i cât mai fericiți posibil.
Sursa: https://meganbelanger.com/lymphedema-and-surgical-treatment-options/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu